Argintul face parte din grupa metalelor nobile, datorita faptului ca nu se oxideaza in aer si ca rezista cu succes la actiunea majoritatii substantelor chimice. Destinul acestui metal s-a impletit de multe ori cu cel al aurului, adesea fiind insa plasat pe locul secund. De fapt in mai toate zacamintele aurifere, ceea ce numim aur este in realitate un aliaj natural de aur si argint numit electrum.
Argintul cristalizeaza in sistemul cubic, avand dintre toate elementele chimice, cea mai mare conductibilitate electrica si calorica. Este mai maleabil decat cuprul si mai dur decat aurul. Prezinta un luciu metalic si are culoarea alba-argintie cu stralucire vie caracteristica. Argintul este substituit in proportii variabile cu aur, uneori cu mercur si mai rar cu arsen, stibiu, bismut, platina, si cupru sub forma de amalgan. Argintul nu se combina direct cu oxigenul, dar dizolva in stare topita cantitati foarte mari de oxigen pe care il elimina la solidificare, cu atata violenta incat arunca stropi metalici. Este motivul pentru care argintul curat nu se poate turna in forme. In prezent, cele mai mari productii de argint se obtin din Australia, America de Sud, America de Nord, Europa, si Africa. In preistorie argintul era cunoscut de unele populatii si folosit in cantitati mari pentru prelucrarea bijuteriilor, dar si ca mijloc de schimb. Productia de argint in timpul antichitatii a cunoscut o dezvoltare deosebita in Persia si in statele din jurul Marii Mediterane.
Argintul fiind cunoscut de timpuriu, a avut in timp o multitudine de intrebuintari, ce apareau pe masura cunoasterii propietatilor sale. Pentru confectionare bijuteriilor se folosesc aliaje de argint si cupru cu diferite titluri, care in unele tari sunt legalizate si se exprima in miimi(‰). De exemplu, in Franta, titlul I de argint are 950‰, iar titlul II are 800‰ .Titlul aliajului pentru vesela coboara uneori pana la 750 ‰ si chiar mai putin; de mentionat ca si in acest caz aliajul ramane alb-argintiu, daca nu depaseste 50 % cupru.
Argintul se preteaza la toate genurile de bijuterii, ce se disting dupa moda si tehnica de lucru, unele sunt policrome cu un efect stralucitor si cu forme armonioase. Procedeele de fabricare sunt aceleasi ca si la bijuterile din aur. Pe baza cercetarilor arheologice se poate afirma ca folosirea argintului pentru bijuterii are o vechime multimilenara si ca, de-a lungul mileniilor, mestesugul confectionarii din argint a bijuteriilor s-a perfectionat, ajungand la realizari de o valoare artistica deosebita.
