AcasaDespre SilverZoneCum cumparCe spun clientiiBirthday Reminder
Categorii

Trend

Valul bratarilor Shamballa

Desi cei mai multi oameni vad bratarile Shamballa ca un alt moft, ele au un sens si o istorie in spate. Shamballa este de fapt un regat mitic budist tibetan ascuns undeva in interiorul Asiei, dar nu pe Pamant, ci intr-o lume paralela, invizibila. In ceea ce priveste bratarile atat de indragite la noi, dar si in afara, acestea simbolizeaza pacea, fericirea, linistea, plenitudinea, dar si unitatea spirituala. Fratii Kornerup sunt „taticii” bratarilor Shamballa care au acceptat filosofiile din spatele istoriei Shamballa si au inclus credintele budiste tibetane in modelele spectaculoase, foarte la moda astazi. Au inceput mai intai in Franta cu un singur magazin pe care l-a denumit “Shamballa” si apoi din New York s-au mutat la Copenhaga. Multa lume crede ca doar aceste bratari Shamballa sunt originale, dar nu sunt mai originale fata de cele facute personal sau cele care au alte forme dar nu se abat de la constructia initiala. Practic, fiecare bratara este suta la suta unica. Fiecare culoare, design, au semnificatii individuale. Desi multi poarta aceste bratari frumoase, doar pentru a fi la moda, cu siguranta exista si alti oameni care inteleg totusi sensurile si le poarta din motive spirituale. Pe latura spirituala, acele pietre si metale, se spune ca au proprietati de vindecare, ca sunt toate naturale si foarte eficiente, reprezentand un simbol de unitate.

Bratara Shamballa

Bratara Shamballa din siret negru impletit cu hematit si cristale

Vedetele poarta aceste bratari Oana Zavoranu, Dan Capatos, Mihai Morar sunt doar cateva dintre celebritatile din Romania care poarta astfel de podoabe. Daca ne gandim mai bine, si la noi, bratarile au ajuns sa capete rangul de „must have” abia dupa ce au fost mai intai ochite stralucind la mainile unor staruri autententice precum Michael Schumacher, Adriana Lima, Karl Lagerfeld, Giorgio Armani, Gwyneth Paltrow ori Jay-Z. De exemplu Michelle Obama recurge la bratarile Shamballa ca sa tina raul la distanta. Cu toate acestea, o astfel de bratara Shamballa este foarte la moda si nu poate avea decat o declaratie puternica datorita frumusetii sale unice, uimitoare si boema, toate impletite cu o atmosfera hip hop. Acestea sunt realizate dintr-un cablu care este legat in noduri speciale pe baza de dantela. Ele sunt tesute, impletite si innodate in timp ce incorporeaza desene sau modele de specialitate, pietre si metale. Sunt folosite multe culori, dar cele mai cunoscute sunt cele in alb si negru. Acestea arata uimitor atat la tinutele casual cat si la costume, alaturi de coliere potrivite.

Bijuterii din argint in culorile primaverii

Chiar daca avem parte de o primavara capricioasa, cu o vreme de la care nu prea stim ce sa asteptam, traversam cu entuziasm anotimpul renasterii, al sperantei si al culorilor, fiecare zi fiind pana la urma o provocare pentru fiecare dintre noi, si oricum ar fi un lucru este cert : primavara vine sigur! Trecerea de la un anotimp la altul poate sa fie dificila, vremea surprinzatoare si faptul ca trebuie sa trecem de la garderoba de iarna la cea de primavara, ne pune la mare incercare. Daca luam partea frumoasa a lucrurilor, si anume ca ne indreptam spre primavara, daca apelam la propria creativitate si inventivitate trecerea aceasta o sa fie mult mai usoara.

Primavara aceasta, pentru a ramane in tendinte, nu trebuie sa faci investitii substantiale pentru a schimba intreaga garderoba, cateva accesorii pot face minuni, reinventand ceea ce deja detii. Poarta bijuteriile potrivite pentru tine, opteaza pentru culori puternice care sa te defineasca si care sa iti trasforme fiecare tinuta intr-o aparitie inedita si seducatoare.

bijuterii argint verzi

Set de bijuterii cu zirconia: cercei si pandantiv din argint

Bijuteriile cu pietre semipretioase pot fi alegerea perfecta, mai ales ca multe dintre ele au acele finisaje care nu se demodeaza niciodata. Alege cateva pietre care au culoarea si semnificatia potrivita pentru tine, si cu siguranta vei avea un look fresh, in ton cu primavara, numai bun de etalat in zilele in ce vor urma.

Bijuteriile cu pietre albastre, cum sunt cele cu turcoaz spre exemplu, vor da armonie tinutelor tale printr-o nota delicata, cu aer de vacanta, si iti vor pune in evidenta culoarea ochilor. Pentru un plus de culoare si feminitate, bijuteriile cu pietre rosii sunt cele mai potrivite. Bijuteriile cu coral sunt exact accesoriile de care ai nevoie pentru a iesi in evidenta intr-un mod inedit si aparte. Si pentru ca tot am vorbit despre primavara, in care fiecare zi se transforma intr-un festival al culorilor, nu putem sa nu amintim de culoarea dominanta ce leaga si armonizeaza, si anume verdele.

O bijuterie cu o piatra de culoarea verde trebuie neaparat sa ai! O poti purta la diferite tinute, important este sa fii creativa si sa profiti de faptul ca nuantele de verde favorizeaza multe combinatii de culori si texturi. Ti-am pregatit bijuterii spectaculoase, in nuante seducatoare si modele inedite, pentru ca primavara aceasta sa fi speciala si sa indraznesti sa porti ce iti place!


Colier cu coral rosu si cristale

Cele mai frumoase bijuterii le gasesti intotdeauna pe SilverZone.ro! Primavara frumoasa sa aveti!

Ce bijuterii sa iei cu tine intr-o escapada de weekend
Reduceri Bijuterii

E deja o regula: cum da caldura, cum a venit primavara, se apropie momentul pentru o escapada de weekend si daca mai esti si posesoarea unui card binevoitor, atunci e semn ca trebuie sa pleci. Pana la concediul acela lung mai ai de asteptat, dar iti ard calcaiele sa pleci, asa ca ce mai astepti? Ai cautat locatia, planuiesti totul in amanunt sau lasi neplanificat, iti mai ramane un singur lucru de facut: bagajul. Poate parea ceva peste care poti trece usor si sa arunci intr-o valiza cateva haine, dar bagajul poate decide soarta vacantei tale. Pe langa nelipsitul aparat foto, bijuterii si accesorii nu sunt de neglijat, fiind un “must have” pentru noi femeile. Ia-ti cateva cutiute pline cu inele, coliere si bratari. Iata ce bijuterii poti lua intr-o escapada la mare.

Aurul si rafinamentul cu care au fost lucrate bijuteriile reusesc sa iti pastreze eleganta si feminitatea, in orice context. Un astfel de set se potriveste perfect pentru o seara relaxanta, la o plimbare romantica pe plaja.


Set: cercei si pandantiv din argint placat cu aur cu onix negru

Daca vrei sa iesi din sfera linistita a plimbarilor si serilor romantice si alegi o seara zgomotoasa, plina de distractie intr-un club, urmatoarele accesorii sunt cele mai potrivite.

bratara piele

Bratara maro din piele naturala cu inox aurit

Orice varianta alegi, sa stii ca bijuteriile intr-o asemenea situatie te vor imbraca, transforma si te vor sublima. Bazeaza-te si fa din ele cel mai pretios atu al tau indiferent de escapada aleasa de tine! Ce zici, esti pregatita? Grabeste-te ca altfel prinzi aglomeratie! Drum bun!

Ce bijuterii alegem pentru o seara la film

Bijuterii pentru o iesire la film.

Toamna s-a instalat de aproape o luna, insa trebuie sa recunoastem ca pana acum am fost rasfatati cu zile calde, cu soare, care ne-au ajutat sa facem trecerea de la un anotimp la altul parca mai usor, mai placut. Despre serile de toamna insa nu putem spune ca sunt la fel ca cele de vara...cu plimbari lungi insotite de adieri calde... dar nu-i nimic, pentru ca asa cum am mai spus, si intr-un alt articol postat aici, toamna parca este anotimpul care ne aduce mai aproape... care ne face mai creativi, gasind alternative si pentru zilele ploioase si racoroase. Si pentru ca tocmai traversam un sezon al noutatilor, in aproape toate domeniile, nu putem sa trecem cu vederea peste premierele de film, care sunt generoase, si care ne atrag in salile de cinema, chiar daca nu suntem cinefili convinsi. Mersul la cinema nu mai are azi rezonanta romantica de altadata, insa ramane si acum o activitate apreciata, care ne relaxeaza rupand scenariile cotidianului. Asadar, daca la sfarsitul unei zile ai ales varianta unei seri relaxante la cinema, cu un film bun, poti sa optezi pentru tinute lejere, dar cu accesorii ce dau farmec si ofera o nota de inedit. Bratarile cu snur si pietre colorate, inveselesc si dau tinutei un aspect tineresc, se pot asorta cu usurinta atat la jeansi cat si la o rochie lejera.

bratari snur

Bratara ajustabila din snur albastru cu margele

Iata cateva exemple ce iti pot fi sursa de inspiratie pentru o tinuta cu stil, indiferent de ocazie.


Bratara din sfoara cerata cu turcoaze reconstruite si pietre colorate

Cerceii din argint sunt la fel de potriviti pentru o iesire la film, pentru ca sunt accesoriile ce se pot purta cel mai usor, si important este doar sa alegi ce iti place, si ce se potriveste cu stilul si personalitatea ta.


Cercei fluturasi din argint cu cristale

Iata si cateva sugestii cu cercei pe care ii poti alege, dar pentru intreaga colectie intra pe www.silverzone.ro unde vei gasi cu siguranta cerceii poriviti pentru tine.

cercei argint fluturasi

Cercei fluture din argint cu scoica shiva si piatra turcoaz

Inspira-te din recomandarile SilverZone pentru a avea un look desavarsit, cu o nota de feminitate, pentru a cuceri in orice moment si cu orice ocazie.

Ce bijuterii asortam unei tinute de club

Sezonul petrecerilor continua desi toamna si-a intrat in drepturi dar hainele noastre incep sa arate putin cam... obosite. Remediul sunt accesoriile! Adauga detalii pretioase tinutei tale de club accesorizand-o astfel incat sa te faci remarcata! Bijuteriile pentru club reprezinta o modalitate foarte buna de a iesi in evidenta, de a adauga acel “ceva special” unei tinute. Cele mai multe bijuterii pentru club sunt proiectate pentru a da stralucire, pentru a lumina in intuneric, creand un aspect indraznet si forme hipnotice pe ringul de dans. Ceea ce o femeie alege sa poarte scoate la iveala multe lucruri despre personalitatea ei. Mult timp s-a dezbatut daca haina il face pe om sau nu dar se pare ca alegerile unei femei in materie de bijuterii pot oferi o perspectiva puternica asupra personalitatii sale. Uneori, cerceii sunt tot ce ai nevoie pentru a straluci. Alege sa porti o pereche de cercei rotunzi, mari si indrazneti. Prinde-ti parul intr-o coada de cal pentru a scoate cerceii in evidenta, foloseste un ruj rosu, si vei fi atractia serii! Alege cercei din argint cu stralucire de diamant sau cercei cu pietre pretioase. Vei arata nemaipomenit!


Cercei rotunzi mari din argint cu spinel albastru 

Colierele sunt potrivite pentru o seara in club! Daca alegi sa porti o rochie cu decolteu simplu, poarta un colier indraznet format din pietre mari sau margele colorate si vei adauga stralucire instantaneu tinutei tale de club. Daca esti ceva mai conservatoare, alege coliere in culori clasice, cum ar fi argintiu sau negru. Colierele tip guler reprezinta un trend care pune accentul pe structura. Poarta-le cu tricouri care nu au deja gulere pentru a permite colierului sa straluceasca. Astfel de coliere transforma o tinuta monotona ducand-o la nivelul urmator, fiind perfecte pentru o noapte in club.


Colier guler negru brodat cu margele si cristale

Daca un colier nu ti se pare o alegere potrivita pentru tinuta ta, alege sa porti o bratara din argint ornata cu pietre pretioase, cristale, perle sau sticla. Acest tip de bratara va adauga stralucire tinutei tale si iti va permite sa iesi in evidenta. Bratarile din argint placate cu aur, cu pietre semipretioase colorate, sunt unice si speciale deoarece atrag atentia tuturor. Aurul este deasemenea eficient pentru persoanele cu alergii ale pielii.


Bratara cu perle piersic de cultura

Tinutei tale de club nu trebuie sa ii lipseasca accesoriile! Da suflu petrecerii la care participi purtand bijuteriile SilverZone.ro!

Ce bijuterii purtam la teatru
Reduceri Bijuterii

Am asteptat cu nerabdare sa vina toamna, si cand spun asta, nu ma refer doar la faptul ca se arata zi de zi peste intreg orasul culori care sa-mi incante privirile, si care sa imi trezeasca toate motivele ce ma lasa sa visez cu ochii deschisi, nu doar pentru serile cu aroma placuta de ceai si carte, ci si pentru faptul ca toamna aduce cu generozitatea de care suntem privati o vara intreaga, deschiderea stagiunii la teatru. Pentru iubitorii de teatru o incantare, piese noi de vazut, piese vechi de revazut, de retrait, da de retrait, pentru ca cei care iubesc teatrul, traiesc si vibreaza la unison cu actorii de pe scena. Fiecare piesa de teatru are un farmec aparte si datorita spectatorilor, pentru ca nu poti sa nu observi si sa nu cultivi impresii placute, cu privire la tinuta, la aparitia fiecaruia, cu privire la eleganta care se raspandeste in aerul unei seri petrecute intr-o sala de teatru. Si pentru ca ne dorim sa aratam bine in orice moment, cu orice ocazie, nu putem neglija tinuta pentru o seara perfecta la teatru, o seara in care eleganta este cuvantul de ordine. Alege asadar o tinuta cu un croi simplu, intr-o culoare placuta, la care inevitabil adaugi o nota personala. Apeleaza cu incredere la bijuterii pentru ca vor transforma o tinuta simpla si aparent plictisitoare intr-un real reper al elegantei. Am ales de pe SilverZone.ro, pentru o seara la teatru, bijuterii cu perle, care exprima feminitate si care dau oricand o nota de distinctie.


Set din argint cu perle de cultura si cubic zirconia

In trei variante de culori, alb, negru sau piersic, perlele sunt intotdeauna o alegere inspirata in astfel de momente,si nu numai, pentru ca un colier cu perle sau o pereche de cercei poate completa oricand cu succes, o tinuta de zi sau o rochie pentru o cina in oras. Alege bijuteriile cu perle care iti plac si care se potrivesc cel mai bine stilului tau, si poarta-le pentru a te simti mereu eleganta! Bucura-te de noutatile pe care toamna aceasta le aduce, si fii mereu in pas cu noutatile SilverZone, pentru a avea tinute inedite, cu accente personale!


Bratara din argint cu marcasite si perle artificiale

Bijuterii din argint cu cristale

Iata ca deja calendaristic am intrat in toamna. Pentru unii mare motiv de bucurie, pentru altii motiv de nostalgie dupa zilele fierbinti de vara. Indiferent in care tabara te-ai afla, toamna va veni, si bine ar fi sa vedem partea buna si frumoasa a lucrurilor, pentru ca ea exista cu siguranta. Deja revistele de moda au publicat tendintele sezonului care iata tocmai incepe, coplesindu-ne cu sfaturi care uneori ne sunt utile, alteori ne aduc cate un zambet la etalarea tinutelor in care nu mereu ne regasim, si care chiar daca sunt la moda nu se incadreaza deloc stilului nostru personal. Au toate insa un farmec aparte, si important este sa luam ce ni se potriveste, ca o completare a ceea ce deja am cladit in ani si ani, prin diverse experimentari si descoperiri. Dincolo de toate, propunem sa privim acest sezon ca un manifest al frumusetii. Un manifest al frumusetii adevarate, in care fiecare dintre noi isi picteaza fiecare zi, in nuantele stilului personal. Si pentru ca de la sine inteles se produce o schimbare, acum este momentul oportun pentru a reinventa si a redefini ceea ce iti place sa porti. Stim ca toamna este bogata in evenimente, de la cele culturale pana la cele sociale, personale, si tocmai de aceea ti-am pregatit pe silverzone.ro o colectie de bijuterii din argint cu cristale, care sa te inspire pentru aparitii stralucitoare de efect.


Cercei din argint cu cristal bleu

Poarta bijuterii cu cristale care se potrivesc cel mai bine stilului tau si bucura-te de frumusetea data de rafinamentul si eleganta unor accesorii ce cuceresc iremediabil!

Colierele - accesorii mereu la moda

Pierdem ore intregi, adunate devin chiar cateva zile bune, in care ne documentam iar si iar, despre ce se mai poarta, despre ce mai este la moda, si desenam cu dorinta zambete pe chip, la rubricile din reviste, care ne indeamna cu generozitatea titlului '' Ce nu trebuie sa iti lipseasca" sa facem alte si alte achizitii, ce promit un look desavarsit, o alta iesire din rutina ce-o imprima in viata fiecaruia neobositul cotidian. Si uite asa, la fiecare " inventar" descoperim ca am fost constiincioase, si nu am trecut cu vederea peste efortul celor care au dat sfaturi despre ceea ce trebuie neaparat sa avem. Un lucru bun pana la urma, pentru ca achizitiile facute de-a lungul timpului au salvat de multe ori situatiile in care nu stiam ce anume sa purtam, momentele in care a trebuit sa luam o hotarare buna si rapida. Sunt insa si cateva trucuri la care apelam de cele mai multe ori, pentru a nu rascoli un dulap cu haine, ci doar o cutie cu bijuterii :). Da, despre bijuterii este vorba! Despre accesoriile care ne ajuta aproape mereu sa salvam o tinuta, obtinand un efect de versatilitate. Un accesoriu mereu la moda, si un adevarat rasfat pentru sezonul in care tocmai ne aflam, este colierul. O bijuterie asa cum iti doresti, pentru ca se poarta in materie de coliere exact ce iti place tie. Alegerea unui colier colorat poate fi cea mai buna optiune. Il poti purta atat la birou cat si in oras, deoarece culorile nu dau niciodata gres, transmitand vitalitate, prospetime si o stare de bine.

colier colorat

Colier lung din margele rosii decorat cu bile aurii

Pentru stropul acela de eleganta de care avem nevoie uneori la o tinuta office, alteori la o rochie, nu ezita niciodata sa apelezi la clasicul, dar iubitul colier cu perle.

bijuterii cu perla

Colier cu perle albe de cultura si argint

Si pentru ca stim ca iti doresti bijuterii de calitate, inedite si speciale, te invitam sa te inspiri din propunerile SilverZone, cu siguranta vei gasi modele care te vor cuceri si care se vor potrivi cu stilul tau!


Colier din turcoaz si cristale

Vezi mai multe coliere din argint si coliere handmade disponibile acum.

Neon in doze mici pentru aceasta vara
Reduceri Bijuterii

Magazinele au inceput sa aiba vitrine din ce in ce mai...neon. Culori de care, sa recunoastem, cele mai multe dintre noi ne ferim. Caci indraznete este putin spus si chiar daca vrem sa fim remarcate, ne este totusi frica de eticheta de...sorcova. Exista totusi modalitati de a fi in trend, fara sa ducem totul la extrem, iar solutia este neon in doze mici. Adica, cu alte cuvinte, condimentarea tinutei vechi cu accente de neon. Stim bine ca este doar un sezon mai...nebun si nu un trend care va dura. Asa ca nu cred ca isi doreste nimeni sa investeasca in astfel de tinute, pentru ca anul urmator hainele cu pricina sa fie aruncate. Va propunem, deci, cateva tinute de acest gen, pe care le puteti obtine cu investitii mici. Neon in doze mici sa fie :). Asadar, pastrati hainele pe care le aveti deja. O pereche de pantofi, o bijuterie, o geanta sau o oja neon sunt alegeri intelepte si nu foarte costisitoare, prin care puteti fi in trend. Bijuteriile cu cristale si cele in stil vintage vor completa foarte bine o tinuta neon, asadar va asteptam pe SilverZone.ro Culorile neon sunt foarte dificil de potrivit si este foarte usor sa gresesti. Asa ca va propunem un tabel  de combinatii, dupa care va puteti orienta.

Stilul tribal, din ce in ce mai in trend

Stilul tribal a inceput sa fie in voga pe cele mai renumite podiumuri, inca din vara trecuta si se pare ca, spre incantarea multora, incepe sa prinda si la noi din ce in ce mai mult. Stilul tribal este unul extrem de senzual si natural si, in functie de indrazneala si preferintele fiecaruia, poate fi adoptat in totalitate, sau doar partial, prin diferite accesorii cu motive tribale. Stilul presupune materiale naturale (piele intoarsa dar nu numai, pene, margele, sfoara, pietre etc), tonuri de maron, portocaliu, rosu, galben, caramiziu si printuri deosebit de interesante. Noi va propunem astazi cateva bijuterii tribale, marca SilverZone.ro, cum ar fi cerceii rotunzi cu turcoaze, bijuterii cu coral sau bratarile impletite din sfoara si impodobite cu diverse pietre.

cercei mari

Cercei cu turcoaze reconstruite

Gasiti o colectie frumoasa de bijuterii bratari handmade in stil tribal bratari.

Bijuterii Argint
Afla noutatile Silverzone
Prelucrarea datelor cu caracter personal

Copyright © 2008-2024. Toate drepturile rezervate. SilverZone este marca inregistrata cu nr. 113265 din 25.10.2010.
Acest magazin online de bijuterii functioneaza conform urmatorului regulament.
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor: www.anpc.gov.ro

Cookie-urile ne ajuta sa va oferim servicii mai bune. Prin folosirea site-ului, confirmati ca sunteti de acord cu folosirea lor.
Detalii De acord